Ce este Acneea? cauze, tipuri, tratament și prevenire

Ce este Acneea? cauze, tipuri, tratament și prevenire

Ce este acneea?


Acneea este privită ca o disfunție a foliculului pilosebaceu la care se adaugă un proces inflamator cu exacerbări periodice. De cele mai multe ori, acneea este provocată de schimbările hormonale și apare sub diferite forme, de la puncte mici inflamate (papule), până la pustule sau noduli. Netratată, această boală inflamatorie poate duce la apariția cicatricilor, provocând astfel scăderea respectului de sine, tulburări emoționale și pacientul va avea tendința să devină introvertit.

Ambele sexe se confruntă cu această afecțiune, cunoscută și sub numele de Acnee Vulgară. Blocarea porilor duce la imposibilitatea pielii de a elimina toxinele produse de glandele sebacee și la multiplicarea bacteriilor în profunzimea tenului. Prevalența acneei este de 100% la pubertate (acneea vulgară=acneea juvenilă), însă la bărbați boala capătă o formă mai gravă, ca urmare a hipersecreției de hormoni androgeni. La bărbații tineri, acneea afectează predominant fața și apoi spatele.

Flora anaerobă a foliculilor sebacei, ca de exemplu Propionibacterium acnes este responsabilă de inducerea procesului inflamator prin diverse mecanisme:

- hidroliza trigliceridelor în acizi graşi liberi comedogeni,

- inducerea de anticorpi și altele.

Acneea este o afecțiune polimorfă al cărei diagnostic este clinic. Fața este interesată în 99% din cazuri cu afectarea frunții, nasului, regiunii mentoniere și obrajilor.

Gradul de severitate al acneei va determina tipul de tratament pe care îl vei urma.


Tipuri de acnee


1.Comedoniană sau cheloidă – se manifestă prin puncte negre și puncte albe de grasime; apar îndeosebi în zona T (nas, frunte, bărbie);
papulo-pustuloasă – cauzează leziuni roșii (papule) pe suprafața pielii, adesea profunde și dureroase; determină și leziuni inflamatorii, (pustule) cu aspect purulent (coșuri), care apar frecvent pe spate (pe umeri), față, decolteu; netratată, poate lasa cicatrici.
2. Conglobată – este cea mai gravă manifestare a acneei vulgare și determină apariția de abcese cu puroi, cicatrici și chiar fistule dureroase; poate aparea pe față, pe piept, pe spate și se poate extinde pe brațe, pe abdomen și chiar pe fese sau pe cap (la nivelul scalpului).
3. Acneea juvenilă
Este cea mai frecventă forma de acnee, circa 80% dintre tineri se confruntă cu ea. Este determinată de schimbarile hormonale și de stilul de viață haotic specifice vârstei. Se manifestă prin apariția de puncte negre sau albe de grăsime și uneori chiar chisturi. Dacă sunt stoarse coșurile, există riscul de formare a cicatricilor.

Pentru a evita apariția acneei juvenile, fetele trebuie să folosească doar produse de machiaj de calitate, adecvate tipului lor de ten. Nu este recomandat schimbul de pensule de makeup și este bine să folosească doar prosoape curate în timpul igienei zilnice. Baieții trebuie să schimbe sau sa curețe lamele și aparatele de bărbierit cât mai des, ca să nu favorizeze înmulțirea bacteriilor, și să nu instrăineze aparatul de ras.

4. Acneea rozacee
Apare sub forma de roșeață, coșuri sau iritații pe nas, pomeți, bărbie și frunte, la persoanele cu vârsta peste 30 ani și mai ales la femei. Dacă este netratată, aceasta poate determina apariția unor noduli inestetici. Apariția acneei rozacee este favorizată de expunerea la soare, de consumul de cofeină, alcool și alimente condimentate, de stres, de băile fierbinți, de ger și de efort fizic.

Obligatoriu, persoanele cu acnee rozacee trebuie sa utilizeze o cremă de față cu protecție solară și nu trebuie să împrumute altor persoane fardurile și pensulele de machiaj, pentru a nu răspândi afecțiunea.

5. Acneea chistică polichistica sau nodulochistica
Este o formă severă a acneei vulgare, dificil de tratat din cauza profunzimii afecțiunii cutanate. Apare sub forma unor erupții inflamate și extinse. Nodulii sunt tari, dureroși la atingere și dezvoltați subcutanat. Cauzele apariției acestei afecțiuni sunt îndeosebi dereglarile hormonale de la pubertate, când hormonii androgeni produc sebum în exces.

Acneea severă mai poate fi cauzată de glandele sebacee hiperactive sau de acumularea de celule moarte la nivelul porilor. Erupțiile inflamate sunt cauzate de ruperea foliculilor și de extinderea infecției la nivelul pielii și, implicit, de contaminarea altor foliculi, determinand astfel formarea nodulilor.

Tenul gras este predispus la apariția acneei chistice, din cauza excesului de sebum. Este interzisă stoarcerea coșurilor în cazul acestei boli inflamatorii. Se recomandă consultarea unui medic dermatolog înainte de a începe orice formă de tratament. Acasă se pot aplica măști și fiole pe baza de acid salicilic, cu rol exfoliant, care înlătură celulele moarte și tratează tenul gras.

În multe cazuri acneea nu poate fi tratată cu ușurință și/sau sub nicio formă ”după ureche” sau la recomandările ”unei prietene”. Astfel că, vizita la un specialist dermato-cosmetician sau la un medic dermatolog este obligatorie, deoarece numai un tratament specializat poate ajuta la eliminarea acneei.


Cele mai frecvente cauze ale apariției acneei:


1. predispoziția genetică – existența unui istoric în familie, atunci șansele de a avea acnee sunt foarte mari;

2. hipersecreția de sebum – persoanele care au tenul gras prezintă un risc mai mare de a se confrunta cu acnee;

3. proliferarea bacteriană – așa cum am menționat mai sus, Propionibacterium acnes, Stafilococul auriu (din ce in ce mai rezistent la antibiotice) și Stafilococul Epidermidis (stafilococ coagulazo-negativ, care produce acnee îndeosebi la nivelul nasului);

4. dereglarile hormonale, îndeosebi la pubertate – determină hipersecreția de hormoni androgeni în glandele suprarenale, în ovare și în țesutul adipos;

5. alimentația necorespunzătoare – alimente acide, lipsa grăsimilor sănătoase, consumul de cafea, fumatul și băuturi alcoolice, zahărul si glutenul;

6. stresul psihologic/emoțional: cand esti stresat, pui presiune pe sistemul nervos și nivelul de adrenalina din sânge crește, ceea ce duce la hipersecretia de cortizol, cauzând tulburări hormonale; astfel, corpului îi scade capacitatea de a absorbi nutrienți și pielea este vulnerabilă la apariția infecțiilor și, implicit, a acneei;

7. igiena precară a feței pentru curățare sau demachiere. Folosirea unor produse nepotrivite care sunt sau devin comedogene sau iritante. De asemenea, folosirea de pensule de machiaj nedezinfectate corespunzătoare poate declanșa acneea pe un ten sănătos.

NU utiliza produse cosmetice altele decât pentru tipul tău de ten diagnosticat de un specialist!

NU folosi produse de makeup expirate, deoarece și acestea pot determina procesul inflamator!

De câte ori nu ai auzit „eu am scapat de acnee cu X sau Y produs” și, încercându-l și tu, ți-ai dat seama că ție îți face mai mult rău decât bine? Nu există un tratament general valabil, pentru fiecare persoană putând fi eficient un alt remediu. De aceea, dacă te confrunți cu această afecțiune, apelează doar la specialiști și la tratamentele recomandate de aceștia, în funcție de istoricul tău medical și de tipul de acnee cu care te confrunți.

Leziunile neplăcute lăsate de acnee pe piele apar când glandele sebacee sunt hiperactive, iar porii sunt inflamați. Unele tipuri de bacterii de pe pielea noastră pot agrava starea coșurilor.

Tratament și premvenire antiacnee


Iată câteva metode care te pot ajuta să previ sau să reduci severitatea și să le ții sub control.


1. Spală-te în mod corect pe față - pentru a preveni apariția leziunilor, e important să îndepărtezi excesul de sebum, murdăria și transpirația. Dacă te speli pe față mai mult de două ori pe zi, vei agrava acneea.

2. Află ce tip de ten ai - pielea grasa este mai predispusă la a dezvolta leziuni acneice, pentru că glandele sebacee produc prea mult sebum; și tenul mixt poate cauza apariția coșurilor (adică pielea ta are atât zone uscate, cât și zone mai grase); dacă știi ce tip de ten ai, vei ști și ce produse cosmetice să alegi, pentru a nu bloca porii.

3. Hidratează-ți pielea - pentru a preveni leziunile, alege produse hidratante fără parfum, non-comedogenice, pe care să le aplici după ce ți-ai spălat fața. De asemenea, hidratează-ți corpul și consumă lichide - dacă ești deshidratat(ă), corpul poate transmite glandelor sebacee informația cum să producă și mai mult sebum. În plus, deshidratarea îi dă tenului tău un aspect tern și încurajează inflamația și roșeața pielii.

4. Limitează cantitatea de machiaj - Este tentant să acoperi coșurile folosind produse de machiaj, însă în acest fel vei bloca porii și vei declanșa erupții acneice. Când alegi să te machiezi, evită fondul de ten cu textura grea, cu multe uleiuri și folosește produse noncomedogenice și fără parfum.

5. Nu îți atinge fața - mâinile tale intră în contact cu impuritățile și cu bacteriile în mod constant, pe parcursul zilei. De fiecare data când îți atingi fața, o parte importantă din impurități se poate muta pe ten.

6. Limitează expunerea la soare - razele soarelui provoacă probleme majore pe termen lung la persoanele cu leziuni acneice pe față; dacă te expui frecvent la soare, acest obicei îți deshidratează pielea, iar în timp o determină să producă mai mult sebum și să aibă porii blocati. Aplica loțiuni sau creme cu factor de protecție solară.

7. Nu stoarce coșurile - Oricât de tentant ar fi, toti specialiștii spun că nu trebuie să storci leziunile acneice. Prin faptul că storci un coș, poți cauza sangerarea zonei, cicatrici severe sau chiar infecție. 

 

Informațiile din acest material nu trebuie să înlocuiască consultarea unui specialist sau vizita la un medic. Orice recomandare medicală conținută de acest material are scop pur informativ. Concluziile sau referințele nu sunt tipice și pot varia de la individ la individ și pot depinde de stilul de viață al fiecăruia, de starea de sănătate, dar și de alți factori. Aceste informații nu trebuie să înlocuiască un diagnostic avizat.

Comentarii